Sfaturi utile pentru părinţi privind achiziţia jucăriilor
Am intrat în perioada sărbătorilor de iarnă, în care jucăriile pentru cei mici sunt la mare căutare. Chiar dacă sunt atractive pentru copiii noştri, jucăriile le pot produce acestora răni grave sau chiar le pot pune viața în pericol în situația în care nu respectă normele în vigoare. Tocmai de aceea este recomandabil ca înainte de achiziţia acestora să țineți cont de câteva aspecte care vă vor ajuta să evitaţi produsele neconforme:
1. În primul rând să vă asiguraţi că magazinul de la care cumpăraţi jucăriile este un magazin specializat care oferă toate documentele aferente achiziţiei: bon fiscal, factură, certificat de garanţie;
2. Verificaţi conformitatea jucăriilor achiziţionate: datele de identificare ale producătorului şi/ sau ale importatorului (date de contact, numere de telefon), numărul unic de verificare al jucăriei (numărul de serie sau numărul lotului), marcajul de conformitate CE;
3. Verificaţi existenţa instrucţiunilor şi a recomandărilor de utilizare. Toate instrucţiunile şi recomandările de utilizare trebuie să fie traduse în limba română;
4. Alegeţi jucării corespunzătoare vârstei copilului dumneavoastră. Verificaţi dacă jucăriile sunt însoţite de recomandări şi avertizări privind modul de utilizare;
5. Evitaţi jucăriile cu părţi mici detaşabile pentru copiii cu vârste mai mici de 3 ani, deoarece există pericolul înghiţirii şi asfixierii;
6. Foarte important ! Ambalajele jucăriilor (cutii, pungi de plastic, sârme, capse, etc) nu sunt pentru joacă. Îndepărtaţi-le din preajma copiilor deoarece pot produce accidente nedorite.
Pentru orice reclamaţie legată de conformitatea jucăriilor achiziţionate vă puteţi adresa în primul rând magazinului de la care le-aţi achiziţionat, iar în situaţia în care nemulţumirea dumneavoastră nu a a fost soluţionată vă puteţi adresa Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului din judeţul în care locuiţi.